Conducerea carismatică este un model utilizat de cadre universitare și experți în conducerea organizațională pentru a determina ce trăsături, comportamente și activități contribuie la inspirarea și motivația schimbării forței de muncă a unei companii. Multe paradigme și teorii au fost dezvoltate de cei care studiază subiectul pentru a ajuta la informarea și educarea liderilor de afaceri cu privire la cele mai eficiente instrumente și abordări de management. Aceste teorii includ cadre bazate pe autoevaluare, atribuții din partea altora și conducere transformatoare.
Definiția și trăsăturile conducerii carismatice
Etimologia ajută la înțelegerea și definirea "carismaticului". Cuvântul "charisma" este înrădăcinat în cuvântul antic grecesc "kharisma", adică "favoarea sau darul divin". A ajuns să se refere la un set specific de trăsături personale care au efecte profunde asupra altor indivizi.
Conducerea carismatică este centrată într-o capacitate de farmec și de convingere. Atunci când un lider de afaceri, politic sau organizațional este capabil să inspire și să declanșeze răspunsuri emoționale în urmași, acest lider se spune că este carismatic. Adevărata conducere carismatică evocă schimbări emoționale autentice în ceilalți.
Conducerea carismatică nu este doar capacitatea de a excita o audiență. Aceasta include, de asemenea, capacitatea de a motiva și a convinge adepții să se angajeze într-un scop și să ia măsuri ca parte a unui efort de grup. Liderii carismatici demonstrează sinceritatea în angajamentul față de o cauză (de exemplu, un scop de afaceri). Ei, de asemenea, manifestă dorința de a-și asuma riscuri rezonabile sau de a-și sacrifica propriul confort pentru a-și atinge scopul. Acest lucru, la rândul său, adesea inspiră ascultătorilor și urmașilor să facă același lucru într-un efort de a prelua trăsăturile și calitățile liderului pentru ei înșiși.
Experții moderni identifică, în general, cinci caracteristici ale sefului carismatic:
- Încredere: Liderii carismatici au un sentiment calm, puternic de credință în abilitățile, experiența și abilitățile lor.
- Comunicare: Cheia convingerii carismatice se bazează pe abilitățile de comunicare ale liderului, inclusiv capacitatea de a asculta proactiv.
- concentra: Liderii carismatici se pot concentra pe precizie cu laser asupra obiectivelor, fără să permită distragerile să se prăbușească sau să le îndepărteze.
- Creativitate: Liderii carismatici manifestă, în general, un grad mai ridicat de creativitate și ingeniozitate la locul de muncă, prezentând noi idei și sugestii.
- Viziune: În cele din urmă, liderii cu carisma sunt capabili de creativitate cu imagine mare, având ca scop inspirarea și provocarea unor scopuri care ajută la inspirarea altora.
Dezvoltarea timpurie a teoriei de leadership carismatic
În timp ce ideile care stau la baza conducerii carismatice au fost în jur de un secol sau mai mult, teoria conducerii carismatice moderne a început în anii 1970, cu accent academic asupra autoevaluării unui lider. Cu alte cuvinte, liderii individuali au fost rugați să-și evalueze propriile trăsături și comportamente personale despre care se credea că sunt parte integrantă a carismei. De exemplu, au fost identificați lideri care credeau că împărtășesc anumite trăsături comune, cum ar fi încrederea sau abilitățile de comunicare mai mari decât media. Aceste trăsături au devenit apoi parte a profilului liderului carismatic.
Această teorie a fost îmbunătățită în următoarele două decenii pentru a se concentra asupra efectului unor astfel de lideri asupra adepților lor sau a membrilor echipei. Atunci când grupuri de indivizi au răspuns cu o impresie pozitivă emoțional la contribuția unui lider și au fost apoi motivați să urmărească obiectivele conducătorului și chiar să-și imite comportamentul, atunci liderul a fost considerat carismatic.
Teoria Charismatică a Leadershipului Atribuțional
O altă paradigmă pentru evaluarea conducerii carismatice sa axat și pe trăsături, calități și comportamente, dar din punctul de vedere al altora. Caracteristicile calitative de conducere au fost evaluate pe baza modului în care adepții au atribuit anumite atribute conducătorilor persuasivi, inspirați sau carismatici.
Liderii carismatici au fost identificați ca folosindu-se de abilități interpersonale, cum ar fi identificarea socială și personală, construirea relațiilor și internalizarea valorilor comune pentru a dezvolta conexiuni emoționale-rezonante cu urmașii lor. Cu toate acestea, această teorie se concentrează asupra a ceea ce ascultătorul crede despre lider, mai degrabă decât despre modul în care liderul se comportă cu urmașul. În esență, funcționează din principiul că conducerea carismatică există atunci când un urmaș spune că există.
Dezvoltarea teoriei conducerii transformatoare
Poate că cea mai mare evoluție în studiul conducerii carismatice este teoria conducerii transformaționale. Acesta poate fi aspectul cel mai studiat al conducerii în mediul academic modern.
Originile sale se regăsesc în lucrarea politologului James MacGregor Burns, care a stabilit o paradigmă sau un cadru pentru vizualizarea conducerii dintr-o perspectivă transformatoare prin contrastul cu ceea ce el a numit "conducerea tranzacțională". Acest tip de conducere se concentrează exclusiv pe un schimb, la fel ca o cumpărare a consumatorului, în cazul în care un cumpărător schimbă bani pentru un produs. Această formă de conducere nu depășește niciodată tranzacția specifică, a crezut Burns.
Pe de altă parte, conducerea transformării a implicat o relație cultivată în care atât liderul, cât și urmașul se hrănesc reciproc și contribuie la schimbarea reciprocă. Prin această relație în continuă creștere, părțile modifică în esență normele morale ale comportamentului. Liderul începe un ciclu continuu de schimbare în care organizația însăși este în cele din urmă transformată.
Avantajele și dezavantajele conducerii carismatice
Liderii carismatici pot aduce avantaje puternice oricărei organizații sau afaceri. Dr. Martin Luther King, Jr. este un exemplu recent al unui lider carismatic convingător dedicat producerii unor schimbări societale pozitive.
Cu toate acestea, carisma poate fi de asemenea folosită ca o armă pentru rău. Adolf Hitler este un prim exemplu al unui lider carismatic capabil să-i convingă pe alții să se angajeze în planurile sale de distrugere și genocid. Abilitatea lui de a convinge pe alții să efectueze acte grotești de violență este dovada puterii carismei la fel de mult ca și dovada pericolelor conducerii carismatice.
Cu toate acestea, dezavantajele carismei nu sunt neapărat atât de evident imorale sau distructive. Având suficient timp, orice lider pozitiv charismatic poate să se transforme în schimbări comportamentale negative, conform unor experți. Astfel de lideri pot ajunge să creadă propria lor presă și să se opună oricărei critici, indiferent de modul în care au fost formulate sau oferite în mod constructiv. Dacă această tendință nu este controlată, adepții vor începe să se cenzureze, în timp ce lucrătorii nesiguri și loiali sunt absorbiți în cercul interior al liderului. În cele din urmă, organizația devine aparentă, nehotărâtă și apatică.
