Teoria agenției referitoare la guvernanța corporativă presupune o formă de control pe două niveluri: managerii și proprietarii. Teoria agenției susține că vor exista unele fricțiuni și neîncredere între aceste două grupuri. Prin urmare, structura de bază a societății este o rețea de relații contractuale între diferite grupuri de interese care dețin o participație în cadrul companiei.
Caracteristici
În general, există trei seturi de grupuri de interese în cadrul firmei. Managerii, acționarii și creditorii (cum ar fi băncile). Acționarii au adesea conflicte atât cu băncile, cât și cu managerii, deoarece prioritățile lor generale sunt diferite. Managerii caută profituri rapide care își măresc propria avere, putere și reputație, în timp ce acționarii sunt mai interesați de o creștere lentă și constantă în timp.
Funcţie
Scopul teoriei agenției este identificarea punctelor de conflict între grupurile de interese corporatiste. Băncile doresc reducerea riscului, în timp ce acționarii doresc să maximizeze în mod rezonabil profiturile. Managerii sunt chiar mai riscanți cu maximizarea profitului, deoarece propria carieră se bazează pe capacitatea de a transforma profiturile și apoi să arate bordul. Faptul că corporațiile moderne se bazează pe aceste relații creează costuri prin faptul că fiecare grup încearcă să-i controleze pe ceilalți.
Cheltuieli
Una dintre principalele perspective ale teoriei agențiilor este conceptul costurilor de menținere a diviziunii muncii între deținătorii de credite, acționari și manageri. Managerii au avantajul informațiilor, deoarece cunosc compania aproape. Ei pot folosi aceasta pentru a-și spori propria reputație în detrimentul acționarilor. Limitarea controlului asupra administratorilor implică costuri (cum ar fi profituri reduse), în timp ce profitul obținut în societăți riscante ar putea înstrăina băncile și alte instituții financiare. Monitorizarea și limitarea managerilor în sine conține, uneori, costuri substanțiale pentru firmă.
Semnificaţie
Modelul agenției de guvernanță corporativă afirmă că firmele sunt în principiu unități de conflict, mai degrabă decât mașini unitare, care caută profit. Acest conflict nu este aberant, ci este construit direct în structura corporațiilor moderne.
Efecte
Este posibil, dacă se acceptă premisele teoriei agențiilor, că corporațiile sunt, de fapt, grupuri de fiefuri conectate. Fiecare fief are propriul său interes și cultură specifică și privește în mod diferit scopul firmei. Analizând funcția unei corporații, se poate presupune că managerii se vor comporta într-un mod care să maximizeze propriul profit și reputația lor, chiar și în detrimentul acționarilor. S-ar putea înțelege chiar rolul managerului ca pe o înșelăciune instituționalizată, în care asimetria cunoașterii permite managerilor să funcționeze cu o independență aproape totală.
