Relațiile industriale descriu relația complexă, mereu în schimbare, între managementul industriei și angajații săi. Există mai multe teorii generale ale relațiilor industriale, fiecare alcătuind sindicatele angajaților și managementul afacerilor cu diferite responsabilități și funcții.
Trei teorii principale
Există patru teorii primare ale relațiilor industriale: unitarist, pluralist, marxist și radical. Aceste teorii evidențiază (sau resping) diferite elemente ale procesului de relații industriale și / sau ale funcției, în funcție de valorile și standardele venerate de filosofie.
Teoria unitaristă
Teoria unitaristă a relațiilor industriale subliniază co-dependența angajatorilor și angajaților. Pentru un unitarist, o organizație este un întreg integrat, prietenos și colaborativ.
Unitaristii nu favorizeaza sindicatele angajatilor. Ei cred că loialitatea față de o astfel de organizație ar diminua loialitatea angajaților față de o companie (perturbând legătura dintre angajator și angajați).
Teoria pluralistă
Teoria pluralistă subliniază funcția reprezentativă a conducerii și a sindicatelor și consolidează valoarea (și legitimitatea) negocierii colective.
Pluralistii recunosc organizatiile in cadrul conducerii si in cadrul sindicatelor ca fiind legitime. Ei consideră că funcția principală a conducerii este de a coordona, de a comunica și de a convinge, mai degrabă decât de a controla sau de a cere.
Teoria radicală
Pentru a nu fi confundat cu teoria marxistă, teoria radicală consideră că relațiile industriale reprezintă un rezultat necesar (dar nu ideal) al angajaților, protejându-se de puternice afaceri mari.
Radicalii cred că corporațiile înfometate de profit nu au nici o atenție (în afară de obligațiile legale) pentru angajații lor și sunt dispuși să profite de ele în orice ocazie.
Teoria marxistă
Teoria marxistă a relațiilor industriale afirmă că capitalismul reproduce corupția și lăcomia, lăsând angajatul să sufere, în timp ce corporațiile își câștigă profitul.
Marxiștii susțin că instituțiile ar fi mult mai bine angajatori dacă ar funcționa ca organizații de stat, în timp ce compensațiile ar fi standardizate pentru a promova un mediu de lucru cooperativ, neconcurențial.
