Etica umanistă sau umanitarismul este o abordare etică care acordă o importanță deosebită condiției oamenilor de pretutindeni, fără deosebiri de orice natură. Această doctrină afirmă că nevoile umane sunt, în esență, aceleași și se învârt în jurul protecției libertăților de bază într-un context al unui sistem economic care servește populației în ansamblu, mai degrabă decât grupuri de elite bine conectate.
Potenţial
Etica umanitară începe din punctul de vedere că ființele umane nu pot decât să prospere în condiții specifice. Guvernele și sistemele economice trebuie să fie orientate către nevoi reale, cum ar fi alimentația, adăpostul, munca și educația. Scopul nu este doar de a preveni atrocitățile și catastrofele, ci de a crea o lume socială în care potențialul fiecărei persoane este maximizat. Potențialul este înăbușit, de exemplu, atunci când oamenii nu au dreptul legal de proprietate, sunt forțați să muncească ore îndelungate sau nu au o locuință stabilă din cauza războiului sau a dificultăților economice.
Responsabilitate
Etica umanitară recunoaște că drepturile omului implică îndatoriri corespunzătoare. Prevenirea abuzurilor cu privire la drepturile omului, reacția la catastrofe și monitorizarea comportamentului guvernelor și al altor actori politici sunt îndatoriri pozitive care revin tuturor popoarelor și statelor. Pe scurt, nu numai că oamenii au datoria negativă de a evita rănirea oamenilor, dar au și datoria pozitivă de a interveni în mod activ atunci când suferința a devenit normă.
Neutralitate
Intervenția în momente de mare suferință trebuie să fie independentă de toate preocupările politice. Etica umanitară susține că datoria pozitivă de a calma suferința nu implică nici un angajament politic sau religios. Atunci când interveni într-o dispută străină care a creat o populație mare de refugiați, de exemplu, este necesar unicul criteriu de acțiune. Umanitarismul la scară globală refuză să țină seama de afilierea politică și insistă să asistă în mod pozitiv pe oamenii care suferă, indiferent de fondul sau poziția lor în chestiuni politice sau religioase.
Transformare
Caritatea este doar începutul umanitarismului. Principiul suprem al eticii umanitare este transformarea. Este un lucru de intervenit pentru a hrăni pe cei care trăiesc cu foame, altul pentru a ne asigura că asemenea dezastre nu se mai întâmplă. Umanitarismul dorește să construiască instituții și atitudini care să răspundă popoarelor și nevoilor lor directe, nu celor care aparțin partidului politic sau religiei "corecte". Umanitarismul încearcă să revoluționeze lent societățile pentru a preveni atrocitățile, abuzurile de drepturi ale omului și violența de toate felurile. "Reducerea vulnerabilității" este sfârșitul aproape de tot umanitarismul. Datoria este mai întâi să protejeze, apoi să creeze în cele din urmă instituții în care oamenii nu numai că pot supraviețui, ci și că se pot prospera.
