Teoriile comportamentale sunt o clasă largă de teorii în psihologie care încearcă să explice de ce indivizii acționează în anumite moduri și cum să crească sau să scadă anumite comportamente. Teoria contingenței, în special, se referă, de obicei, la un set de teorii care descriu comportamentele într-un context organizațional, cum ar fi relația dintre cineva care are un rol de conducere și grupul aflat sub conducerea sa. Fiecare teorie are câteva componente care sunt esențiale pentru înțelegerea conceptului mai larg.
Teoria comportamentală: Condiționarea clasică
În condiționarea clasică, comportamentele sunt învățate prin răspunsuri involuntare sau lucruri la care reacționăm automat. De exemplu, dacă vă îmbolnăviți să consumați pește odată, vederea oricăror fructe de mare vă poate face să vă simțiți rău în viitor. Comportamentele pot fi crescute intenționat prin practică și prin întărirea pozitivă, unde un comportament dorit este urmat de o recompensă. Comportamentele de scădere sunt posibile prin înlăturarea recompensei pozitive sau prin predarea persoanelor care să înlocuiască comportamentul cu unul mai de dorit.
Teoria comportamentală: Condiționarea operatorului
Teoria condiționării operatorului subliniază în detaliu conceptul de armare. Afirmă că, pentru a spori comportamentul, armarea trebuie să urmeze imediat comportamentul, iar armarea trebuie să aibă loc numai atunci când are loc comportamentul. Se discută, de asemenea, despre armarea diferențială, în care comportamentele apropiate de comportamentul dorit sunt întărite până la apariția comportamentului dorit. În cele din urmă, o modalitate de a scădea comportamentele dorite este prin pedeapsă, unde este introdus un stimulent aversiv (cum ar fi un zgomot puternic) sau un stimulent pozitiv (cum ar fi posibilitatea de a asculta muzică).
Teoria comportamentului în contextul organizațional
În contextul unei organizații, teoria comportamentală este legată de o conducere de succes. În loc să văd un lider de succes ca pe cineva care se năște cu trăsături, afirmă că liderii pot fi dezvoltați. Folosind tehnici de modificare a comportamentului, conducătorii pot fi învățați comportamente specifice. Acest lucru schimbă accentul de a angaja practici de la căutarea celui mai bun lider prin evaluări de personalitate pentru a vedea solicitanții ca oameni care pot fi formate în lideri.
Fiedler's Theory contingency
Această teorie a fost dezvoltată de Fred Fiedler în domeniul psihologiei industriale și organizaționale. Se discută despre relația dintre stilul de conducere și performanța unui grup în diferite tipuri de situații. Liderii pot avea mai multe stiluri de leadership sau orientare, inclusiv concentrarea asupra relațiilor personale și a sensibilității față de sentimentele altora. În stilul orientat pe sarcini, liderii se concentrează mai mult pe sarcina care trebuie îndeplinită și mai puțin preocupată de relații. Pentru fiecare stil de conducere, tipul de situație va avea impact dacă comportamentele au sau nu succese. Liderii pot avea un control scăzut, moderat sau ridicat asupra situației. De exemplu, liderii orientați către relații pot avea mai mult succes în situații de control moderat, unde pot lucra pe relațiile de grup și se simt provocați. Cu toate acestea, în situații de control înalt se pot plictisi. Pentru liderii orientați spre sarcini, situațiile de control înalt îi pot permite să dezvolte relații pozitive cu grupul lor, pe măsură ce munca este finalizată. În situațiile de control moderat, acestea pot deveni mai puțin eficiente.
