Consiliul de Standarde de Contabilitate Financiară (FASB) creează principiile contabile general acceptate sau GAAP care guvernează contabilitatea, așa cum este practicat în Statele Unite. Deși FASB este independent de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) și nu a ales să-și adopte standardele ca și alte agenții similare din întreaga lume, principiile și obiectivele comune au dus la decizii și hotărâri similare. Astfel, metodele FASB de contabilizare a deprecierii nu diferă substanțial de cele utilizate în alte țări.
Depreciere
Amortizarea sau amortizarea, așa cum se mai numește uneori, este scăderea valorii revânzării activelor ca efect secundar al utilizării acestora în operațiunile de afaceri. În conformitate cu normele contabile FASB și IASB, amortizarea este înregistrată în fiecare lună ca o cheltuială din cauza principiului de potrivire. Principiul de potrivire prevede că cheltuielile ar trebui să fie contabilizate în aceeași perioadă de timp cu veniturile pe care le-a ajutat câștigul. Deoarece amortizarea se datorează faptului că activele sunt utilizate în operațiuni de afaceri, principiul de potrivire impune ca aceasta să fie considerată o cheltuială în fiecare perioadă de timp contabilă.
Estimarea amortizării
Contabilitatea bazată pe angajamente permite o anumită valoare a estimării în valorile sale; acest lucru este evident cu deprecierea. Stabilirea cantității exacte de depreciere suportată în fiecare lună este aproape imposibilă și astfel impracticabilă, necesitând estimări pentru a produce numere utilizabile. Acest lucru se face prin bazarea valorilor de revânzare și a duratei de viață utile a activelor, pe baza numărului de revânzări de active similare într-o stare utilizată. După determinarea valorilor salvării aproximative și a duratei de viață utile, este posibil să se estimeze amortizarea pe lună utilizând diferite formule.
Metoda liniei drepte
Metoda de linie dreaptă este cea mai simplă și una dintre cele mai comune metode de depreciere permise atât în conformitate cu normele FASB, cât și cu IASB. Ea scade valoarea de salvare din valoarea activului pentru a produce valoarea sa reziduală și apoi o împarte pe numărul de perioade din durata de viață utilă pentru a produce deprecierea pe o perioadă de timp contabilă. Metoda de linie dreaptă este cea mai potrivită pentru activele care au pierdut valoarea revânzării într-o manieră consecventă și continuă în timp și, deși nu este admisibilă pentru contabilitatea veniturilor, este folosită pe scară largă datorită simplității sale.
Scăderea metodei soldului
Metoda de echilibrare descendentă este un fel de termen captivant pentru o serie de metode de depreciere diferite pe aceeași bază. Ea obține valoarea reziduală în același mod ca metoda de linie dreaptă, dar continuă să o urmărească după o perioadă în care ea scade. Acest lucru se întâmplă deoarece cheltuielile cu amortizarea pe o perioadă de timp contabilă în metoda echilibrului în scădere reprezintă un procent din valoarea reziduală a activului, cheltuielile cu amortizarea din ultima lună de utilizare fiind tot ce a rămas peste și peste valoarea salvării. Diferențele în metodele de echilibru în scădere se regăsesc în procentele utilizate pentru diferite clase de active. De exemplu, autovehiculele utilizează adesea procente ridicate, datorită scăderii rapide a valorii lor de revânzare, uneori ajungând chiar până la dublarea procentului utilizat în ceea ce se numește o metodă dublă de scădere a soldului. Metodele de reducere a soldurilor sunt singurele permise în conformitate cu normele fiscale federale din SUA și există reglementări specifice cu privire la procentajele care trebuie utilizate pentru acele active.
