O funcție de producție reprezintă relația matematică dintre intrările de producție ale unei întreprinderi și nivelul lor de producție. Capitalul de producție include echipamentul, infrastructura și infrastructura utilizată de întreprindere pentru a crea produsul final, în timp ce forța de muncă din producție cuantifică numărul de ore de muncă necesare pentru finalizarea procesului de la început până la sfârșit. O funcție de producție cu proporții fixe este o funcție în care raportul dintre capital (K) și forța de muncă (L) nu fluctuează atunci când nivelul de productivitate se schimbă.
Exemple de funcții de producție fixe
Într-o funcție de producție cu proporții fixe, atât capitalul, cât și forța de muncă trebuie să fie majorate în aceeași proporție în același timp pentru a crește productivitatea. Atunci când funcția de producție este afișată pe un grafic, cu capital pe axa orizontală și forța pe axa verticală, funcția apare ca o linie dreaptă cu panta constantă. De exemplu, o fabrică necesită opt unități de capital și patru unități de muncă pentru a produce un widget unic. Fabrica trebuie să-și mărească consumul de capital la 40 de unități, iar utilizarea sa la 20 de unități pentru a produce cinci widget-uri.
Proporțiuni fixe și substituții
Funcția de producție identifică cantitățile de capital și de muncă pe care firma trebuie să le utilizeze pentru a atinge un nivel specific de producție.Măsura abilității unei întreprinderi de a înlocui capitalul pentru muncă sau invers este cunoscută sub numele de elasticitatea substituției. Într-o funcție de producție cu proporții fixe, elasticitatea substituției este egală cu zero. Aceasta înseamnă că adăugarea unei unități suplimentare de capital fără a adăuga o muncă suplimentară nu va avea niciun efect asupra creșterii productivității. Ambii factori trebuie crescuți în aceeași proporție pentru a crește producția.
