Capitalizarea este o procedură contabilă în care o clasă de cheltuieli numite cheltuieli de capital sunt înregistrate în conturi ca active, nu ca cheltuieli. Amortizarea este o procedură contabilă în care anumite cheltuieli de capital înregistrate ca imobilizări necorporale sunt amortizate pe parcursul mai multor perioade de timp ale utilității acestora. Amortizarea este un proces care se aplică numai anumitor costuri capitalizate și nu este un concurent pentru capitalizare, care este rezervat pentru o simplă expediere a înregistrării tuturor cheltuielilor drept cheltuieli.
Capitalizare
Capitalizarea este folosită pentru cheltuielile clasificate drept cheltuieli de capital, spre deosebire de cheltuielile cu veniturile. Cheltuielile de capital sunt acele cheltuieli care vor ajuta întreprinderea în producerea de venituri pe mai multe perioade de timp, în timp ce cheltuielile cu veniturile vor contribui numai în perioadele unice de apariție a acestora. Cheltuielile capitalizate pot avea fie valori adăugate la activele preexistente, fie înregistrate ca active necorporale noi.
Capitalizarea ca imobilizări necorporale
Cheltuielile de capital care sporesc eficiența și eficacitatea activelor preexistente la sarcinile propuse sau la durata lor de viață utilă au în plus valori ale cheltuielilor lor. Cheltuielile de capital care nu adaugă activele preexistente, dar care totuși vor contribui la producerea de venituri în timp, își înregistrează valorile ca active necorporale.
Amortizare
Întrucât valorile activelor necorporale scad în timp, atât prin folosirea acestora, cât și prin expirarea duratei lor de viață utile, este oportună abrogarea unei părți din valoarea lor în fiecare perioadă de utilizare a acestora ca cheltuială. O astfel de procedură, atunci când se aplică imobilizărilor necorporale, se numește amortizare.
Amortizarea în practică
În practică, activele necorporale au valori divizate în toate perioadele de utilizare a acestora pentru a fi amortizate. Cum se face acest lucru depinde de metoda utilizată. Metoda prin linie liniară alocă aceeași amortizare pentru fiecare perioadă, în timp ce metoda echilibrată alocă un procent fix din valoarea rămasă a activului. Amortizarea este înregistrată ca o cheltuială în fiecare perioadă și este fie o remitere directă a valorii activului, fie una acumulată într-un contra-activ care are rolul de a reprezenta diminuarea totală a valorii activului până în prezent.
