Teoria organizațională a fost un produs al revoluției industriale pentru a ajuta întreprinderile să-și adapteze forța de muncă. În acel moment, muncitorii nu erau considerați oameni, ci abilități îmbinate împreună. Valorile și motivațiile lucrătorilor au devenit un factor important în jurul anilor '60, pe măsură ce întreprinderile se extindeau și era necesar ca managerii să funcționeze mai autonom. Acest lucru a adus teorii care predomină în afacerile de astăzi: teoria sistemelor deschise, a contingenței și modelul lui Weick de organizare.
Teoria organizațională tradițională
Teoria organizațională tradițională a fost dezvoltată la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost preluată dintr-o structură birocratică, în care era un șef birocratic care gestiona multe birocrații. În această teorie, șeful organizației se află în rolul central autoritar, iar sub el sunt toți diferiții conducători prezenți. Sarcinile manageriale pot fi defalcate pentru a servi una dintre următoarele funcții: planificare, organizare, personal și control. Din nefericire, acest tip de structură organizațională dă puțină apreciere abilităților și motivațiilor umane de a fi productiv în forța de muncă. Angajații nu sunt priviți ca oameni, cu abilitatea de a se autoguverniza, și nici nu au contribuții manageriale. Direcția de afaceri și strategia sunt dictate din partea de sus, iar funcția managerului este să le îndeplinească.
Teoria sistemelor deschise
Structura organizatorică tradițională nu ia în considerare "factorul uman", care este emoțiile și motivațiile care conduc oamenii la locul de muncă, dar face teoria sistemelor deschise. Companiile recunosc factorii sociali și culturali care determină indivizii să reușească și să le utilizeze pentru a îmbunătăți productivitatea la toate nivelurile manageriale. În această teorie, întreprinderile nu sunt închise (lucrează în mod autonom); au alte forme de muncă, diviziuni, filiale și facilități. Prin urmare, nu este fezabil ca întreprinderile să fie gestionate la nivel central; ar avea nevoie de diverși manageri responsabili de diferitele sale operațiuni, ceea ce face ca înțelegerea motivațiilor lor să fie mai importantă. Teoria sistemelor deschise nu numai că oferă managerilor mai multă putere, ci oferă mai multă importanță pentru facilitățile din surse externe în operațiunile afacerii. În plus, sistemul deschis cuprinde ideologia că fiecare companie este unică și ar trebui pus în practică un sistem unic pentru a răspunde nevoilor sale.
Teoria designului sistemelor
Proiectarea sistemului se bazează pe teoria sistemelor deschise, luând în considerare faptul că există multe sisteme interconectate pentru a opera eficient o afacere. Sistemele în sine au cea mai mare importanță în această structură, cu capul afacerilor axat pe menținerea eficientă a diferitelor departamente. Deoarece accentul se pune pe rularea unităților interconectate, dar autonome, este foarte importantă acordată îndatoririlor manageriale. Cu o mare probabilitate de defecțiune, ca urmare a problemelor din departamentele individuale, este important să ținem deasupra diferitelor probleme sau limitări care ar putea apărea în interacțiunile zilnice.Proiectarea sistemului vizează sinergia, menținând armonios diferitele sisteme autonome pentru a maximiza resursele companiei.
Teoria contingentelor
Teoria contingenței ia în considerare creșterea afacerii în loc să se concentreze asupra resurselor acesteia. Se presupune că odată ce o afacere se confruntă cu o creștere a activelor, a capitalului și a resurselor, rămânerea într-o structură organizațională statică (sau neschimbată) este neproductivă. În schimb, întreprinderile ar trebui să evalueze în permanență nevoile organizațiilor lor și să păstreze resursele necesare pentru a răspunde noilor oportunități și amenințări care vin cu extinderea. Pentru a maximiza performanța, o companie trebuie să evalueze în mod constant variabilele de urgență - care ar putea fi noi oportunități de externalizare, extindere a facilităților, rearanjarea sistemelor operaționale sau modernizarea la un model de afaceri mai eficient.
Modelul lui Weick de organizare
Una dintre teoriile mai sofisticate ale structurii organizaționale este modelul lui Weick de organizare. Această teorie ține seama de natura afacerilor de astăzi și de reducere a ceea ce se numește "echivocitate". Termenul de "echivocitate" se reduce la orice lipsă de productivitate datorată unui angajat, la orice nivel, având pentru a verifica cu superiorii. În modelul lui Weick există un sistem informatic, care include probleme frecvent și uneori abordate anterior. Angajații au acces la aceste informații și le folosesc pentru a combate orice ambivalență sau inerție care ar putea împiedica luarea deciziilor de afaceri. Rezoluția câștigată prin utilizarea sistemului informatic conduce la o productivitate mai mare. Astfel, aceasta întărește capacitatea fiecărui angajat și manager de a funcționa mai autonom.
