Comunicarea permite unei organizații să se coordoneze și să se unifice pentru a atinge un obiectiv comun, indiferent dacă organizația este o afacere, entitate guvernamentală, entitate de serviciu public sau un grup religios. Trei canale principale de comunicare există într-o organizație de orice dimensiune, permițând nu numai comunicarea dintre conducere și lucrători, ci și între colegii din cadrul organizației.
Formal
Comunicarea formală, indiferent de format, utilizează structura ierarhică a unei organizații pentru a răspândi informații sau directive din partea de sus a organizației. Cu alte cuvinte, subordonații sunt informați despre schimbările de politică, anunțurile sau alte informații referitoare la organizație de către supervizorii lor direcți. Managementul intermediar primește comunicarea de la conducerea superioară și apoi se întoarce și transmite informațiile la nivelurile inferioare ale organizației. Comunicarea formală poate proveni de asemenea din nivelurile inferioare ale organizației, ajungând la managementul de nivel superior, însă pentru a fi considerată formală, comunicarea trebuie să treacă prin managementul de mijloc.
neoficial
Comunicarea informală are loc în afara structurii ierarhice a organizației. Un membru cu nivel scăzut al organizației poate comunica direct cu un manager de nivel superior despre o preocupare sau chiar o idee de a beneficia de operațiunile organizației. Comunicarea informală are un avantaj față de comunicarea formală, deoarece accelerează procesul de comunicare. Dacă este folosită prea mult într-o organizație, aceasta subminează structura de management a organizației.
Neoficial
Bârfe sau zvonuri constituie o parte a comunicării neoficiale într-o organizație. Informațiile pot fi răspândite neoficial de la orice nivel al unei organizații, utilizând o rețea de contacte nedocumentate între colegii din cadrul organizației. Nu toată lumea este inclusă în canalele de comunicare neoficiale, ceea ce înseamnă că informațiile pot ajunge doar la o parte din organizație. Deoarece comunicarea nu este sancționată, validitatea informațiilor comunicate neoficial poate fi discutabilă. Cu toate acestea, dacă conducerea poate folosi canalele de comunicare neoficiale, ele pot înțelege valorile atitudinilor sau valorilor subordonaților lor, precum și pot contracara orice informație falsă care se răspândește prin nivelurile neoficiale de comunicare.
Mijloace de comunicare
Orice dintre cele trei tipuri de canale de comunicare utilizează o serie de mijloace sau instrumente de comunicare pentru a răspândi informații. Formele verbale de comunicare includ interacțiunea față în față în grupuri sau în mod individual, conversații telefonice, apeluri de conferință și Webinars. Formularele scrise de comunicare includ e-mail, buletine de știri organizaționale, posturi de bord în cameră sau altă zonă comună, buletine de salarizare, buletine informative, mesaje instantanee, note scrise de mână și cutii de sugestii. Este posibil ca anumite mijloace de comunicare să nu fie sancționate de către organizație, făcându-le să fie favorizate metodele de comunicare neoficială.
