Legea reducerii veniturilor sau legea proporțiilor variabile recunoaște că o firmă își poate combina resursele în proporții diferite și produce același produs. La început, fiecare creștere modestă a resurselor duce la o creștere corespunzătoare a producției. Cu toate acestea, efectul este temporar dacă nu cresc și alte resurse.
Factori de productie
Deși sursele de productivitate în milioane, potrivit politologului Paul M. Johnson, economiștii le grupează în patru mari categorii pe care le numesc "factorii de producție": forța de muncă, capitalul, terenul și antreprenoriatul. Aceste resurse sunt vitale pentru producerea de bunuri și servicii.
Productivitate marginală
Johnson definește productivitatea marginală ca fiind "creșterea valorii producției care poate fi produsă prin adăugarea într-o singură unitate a intrării particulare, cu menținerea constantă a altor intrări". Intrările la care se referă Johnson sunt factori de producție. O creștere în oricare ar trebui să corespundă unei creșteri a productivității și, prin urmare, a unui venit.
Diminuarea retururilor marginale
O revenire marginală în scădere apare atunci când creșterile unui factor de producție, în timp ce celelalte rămân rezultate constante în productivitate din ce în ce mai redusă. Școala de afaceri din Melbourne oferă ca exemplu o fabrică care angajează lucrători suplimentari - forța de muncă - dar nu face schimbări în capital, teren sau antreprenoriat. În cazul în care continuă să angajeze, la un moment dat fiecare lucrător suplimentar va produce mai puțină producție decât lucrătorul de dinaintea lui, deoarece resursele nevoilor de muncă vor fi în scurt. Școala notează diferența dintre diminuarea randamentelor marginale și randamentele reduse, în care lucrătorii suplimentari reduc efectiv producția.
Circumstanțele care conduc la diminuarea randamentelor marginale
O creștere a oricărui factor de producție individual poate determina scăderea randamentelor marginale dacă nivelul altor factori rămâne stabil. Este cauza unui dezechilibru în utilizarea resurselor. Economiștii consideră însă o problemă pe termen scurt, deoarece societățile sunt, în general, capabile să facă față dezechilibrului în timp. De exemplu, o firmă ar putea să-și extindă facilitatea de producție, capitală, pentru a compensa o creștere a angajărilor, ceea ce a dus la scăderea productivității marginale în rândul lucrătorilor.
